Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Bani versus timp. Cum să le câștigi pe ambele când construiești sau renovezi

Ne-am obișnuit deja cu ideea că ori ai bani, ori ai timp. Că nu le poți avea pe toate. Că orice mic câștig trebuie să vină cu un preț (mare). Iar când vorbim despre construcții ori renovări, situația deja pare un soi de Infern al lui Dante în care noi, muritorii de rând, lăsăm orice speranță la intrare. La intrarea în magazinele de bricolaj, adică.
Bani versus timp. Cum să le câștigi pe ambele când construiești sau renovezi

Fiindcă ceea ce urmează este un lung șir de îndoieli, decizii șubrede și răzgândiri, dublate de un portofel gros și infinite ore pierdute pentru totdeauna între raioane. Acesta este tabloul general de la care pornim toți și aproape că ne-am resemnat cu ideea că nu se poate și altfel.

Ba se poate!

Ei bine, un buzoian a crezut și a reușit să demonstreze că se poate, într-adevăr, și altfel: în 2013, Cosmin Răileanu (antreprenor încă din perioada studenției) căuta materiale de construcții pentru casa proprie. Dezamăgit de ofertele primite și de lipsa serviciilor de consiliere, a profitat de oportunitatea de afaceri lansând Casa de Comenzi Online Vindem-Ieftin.ro - un concept nou pe piața din România, care oferă clienților posibilitatea să cumpere materiale de construcții la prețuri cu 10-15% mai mici decât în hipermarketuri sau magazine de bricolaj și să le primească direct la adresă. Cu alte cuvinte, să economisească și bani, și timp, și să aibă și transportul inclus. Cum e posibil? Odată plasată comanda online, aceasta este livrată direct de la producător, Casa de Comenzi negociind prețuri mai avantajoase tocmai pentru că se exclud costurile de depozitare și manipulare pe care altfel le-ar fi suportat clientul.

Deși inițial mulți erau sceptici, comenzile online de materiale de construcții au câștigat teren, iar afacerea a crescut constant, de la un an la altul. Acum, compania deține showroomuri în Râmnicu Sărat, Ploiești și Focșani și numără peste 20 de angajați, peste 26.000 de comenzi livrate și circa 15.000 de clienți mulțumiți. Atât de mulțumiți încât trimit și recenzii video de la livrarea produselor.

Ce mai renovăm / construim în perioada aceasta?

Chiar dacă a venit toamna, lucrările nu stagnează; dimpotrivă, unele chiar sunt accelerate pentru a fi soluționate înainte de a începe în forță sezonul rece. Sau poate deja vă faceți planuri pentru proiectele din primăvara 2020. Iată care sunt cele mai căutate produse pentru proiectele de construcţii și renovări la Casade Comenzi Vindem Ieftin:

Hornul

Primul și poate cel mai important aspect din punctul de vedere al siguranței și confortului termic este să vă asigurați că sursele de încălzire din locuință sunt eficiente energetic și lipsite de riscuri. În acest sens vă recomandăm un coș de fum performant Premierhorn de la Kaminhorn. Sistemul coș de fum PremierHORN este un produs premium ce include toate accesoriile necesare construcției unui horn. Comparativ cu hornul clasic, acesta este mult mai durabil, oferă siguranță absolută în caz de incendiu și are un tiraj excelent.

Este compatibil cu toate tipurile de combustibil, are funcție de auto-aerisire a hornului, tubulatura interioară rezistă la condensul acid și la autoaprindere, precum și la o temperatură de evacuare de până la 600 °C.

Acoperișuri

Un produs multifuncțional și rezistent este tabla cutată T7 pentru pazie de la Viking Pruszynski. Confecționată din tablă din oțel, zincată pe ambele fețe, aceasta se poate utiliza la garduri, plafoane, fațade, precum și ca învelitoare pentru acoperiș.

Disponibilă în diverse nuanțe mate și lucioase, are o greutate redusă și se montează cu ușurință. De asemenea, este durabilă și rezistă cu brio la schimbările climatice, indiferent de anotimp.

Garduri de piatră

Piatra decorativă de la Stone Deco Style este perfectă pentru a amenaja în diverse forme un gard de piatră, creând un aspect unitar și rafinat. Un gard placat cu imitație de piatră naturală devine o declarație de finisări exterioare ce vor fi admirate timp îndelungat de trecători sau oaspeți. Atunci când utilizați piatra artificială în lucrările de placări exterior va puteți bucura de toate avantajele estetice și practice și va lăsați viziunea să devină realitate.

Gardurile de la STONE DECO STYLE se remarcă prin detaliile fine ce reproduc texturi de cărămidă și piatră. O întreagă gamă de panouri moderne, în linii simple și cu aspect minimalist, a fost recent lansată pe piață pentru a veni în întâmpinarea clienților. Designul panourilor este extrem de plăcut, iar textura acestora este fină și detaliată. Privite de la distanțe mici, ele continuă să impresioneze prin detaliile oferite - un factor major de decizie atunci când alegeți furnizorul.

Este foarte importantă alegerea designului și a culorilor, deoarece decizia are impact pe termen foarte lung si nu trebuie luată fără o informare corectă. Cel mai bine este să solicitați cât mai multe detalii despre calitatea betonului, despre armătura folosită și aspectul general al produsului. Cea mai bună alegere o puteți face vizitând producătorul și observând cu atenție calitatea detaliilor.

Panourile de gard sunt realizate din beton vibrat și armat. Gardurile au o durată de viață de peste 50 de ani și sunt construite să reziste chiar și în condiții vitrege. Nu necesită întreținere, deci nu vă vor genera costuri suplimentare de-a lungul anilor.

Garduri din fier forjat

Dacă preferați gardurile metalice și / sau aveți un buget redus, soluția optimă o reprezintă gardurile din fier forjat și tablă decupată de la Sendone. Dacă achiziționați materia primă și le executați voi înșivă, puteți scuti chiar și 50% din valoarea de piață a unei lucrări finale.

Șipcă metalică

Dacă ne dorim un aspect natural, dar fără a face compromisuri la rezistență, putem opta pentru sipcă metalică imitație stejar produsă de MTC - o alternativă modernă la sipcile de gard tradiționale.

Confecționată din materie primă de calitate premium, are o durată de viață de peste 50 de ani și nu necesită operații laborioase de întreținere.

Este ușor de transportat, de montat și de întreținut. Stratul de zinc protejează oțelul împotriva coroziunii și menține stratul de vopsea neafectat pentru o perioadă îndelungată de timp, conferind rezistență la intemperii, la lumina solară și la deteriorarea mecanică.

Poate fi montat atât pe zone plate, cât și pe teren cu pantă, în orice moment al anului, inclusiv de către clientul final, fără ajutorul unui profesionist și fără cunoștințe specifice avansate.

Pavaje din beton

Orice design vine cu provocări, iar spațiul trebuie să fie amenajat în așa fel încât să raspundă nevoilor tehnice și dezideratelor estetice. Soluția este una singură: materiale care se adaptează perfect situației, acoperind de fiecare dată tot ce se cere de la ele.

Considerat inițial un simplu material, betonul a devenit astăzi un adevărat trendsetter în arhitectură atât ca funcționalitate, cât și ca aspect.

Trafic pietonal, dar și carosabil? Pavajele din beton și materiale compozite Semmelrock au o flexibilitate și rezistență ridicată. Mai mult, ele pot impresiona atât prin frumusețea formelor, texturilor și strălucirea culorilor, oferind o mulțime de soluții de amenajare, cât și prin rezistența sporită la murdărie, la îngheț și sare de degivrare. Alături de aspectul deosebit și rezistența la diverse gabarite și temperaturi, pavajele din beton Semmelrock își păstrează forma inițială și în cazul decopertărilor.

Prelucrarea prin intermediul celor mai moderne tehnologii conferă betonului proprietăți deosebite de consolidare și de amenajare a suprafețelor, devenind adevărate piese de rezistență chiar și pentru stilurile cele mai pretențioase. Convingeți-vă singuri de frumusețea durabilă și funcționalitatea gamelor de pavaje și dale Semmelrock Stein+Design!

Piatră decorativă

Tot pentru o estetică desăvârșită, dar și pentru rezistență în timp, vă recomandăm piatră decorativă Traverstone cu textură travertin vein-cut. Având un finisaj deosebit, cu muchii drepte, aceasta se încadrează perfect într-un decor contemporan și, totodată, oferă avantajul unui stil atemporal - eleganța nu se demodează niciodată!

Recent introdusă în gama de produse STAR STONE, acest model de piatră decorativă conferă un caracter inedit oricărui proiect de amenajare exterioară. Produsele originale STAR STONE sunt vibrocomprimate, ceea ce le sporește rezistența de până la 3 ori față de betonul turnat. Testele efectuate arată că rezistă la 28 de cicluri îngheț-dezgheț.

Scândură WPC

Tot în zona amenajărilor exterioare vă puteți folosi de avantajele estetice și funcționale ale lemnului compozit. Scândura WPC de la Bencomp se poate folosi atât ca ulucă pentru gard, cât și ca traversă orizontală ori la confecționarea mobilierului urban (băncuțe, coșuri de gunoi). De asemenea, se poate dovedi pardoseala perfectă pentru foișor ori pe terasă. Este disponibilă în diverse culori (wenge, maro roșcat, gri) și diverse tipuri de finisaje (lucios, periat, embosat).

În speranța că recomandările noastre vă sunt de folos, vă dorim spor la proiecte!

Produsele mai sus prezentate fac parte din conceptul Casa Premium - o campanie de informare susținută de Casă de Comenzi Vindem Ieftin, ce încurajează comunicarea corectă și transparentă, pentru a ajuta consumatorii să ia decizii documentate înainte de achiziția materialelor de construcții.

Invata sa construiesti inteligent si alege sa cumperi materiale de constructii online la pret de Producator!

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.