Inapoi

In Londra a aparut o structura asemanatoare unui copac

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
Pe durata catorva zile, la finele saptamanii trecute, in piata Belgrave din Londra puteau fi admirate niste elemente sculpturale, autoportante, asemeni unor trunchiuri de copaci numai ca aveau culoare roz-siclam. Era vorba despre OR2, o combinatie intre parasolare si candelabru alimentat cu putere solara proiectat de echipa Orproject din Londra. O astfel de structura a fost gandita sa aiba doua functiuni: pe timp de zi sa protejeze trecatorii de razele puternice ale soarelui oferindu-le un loc de umbra iar pe timpul noptii, datorita celulelor fotovoltaice integrate, sa lumineze asemeni unui candelabru creand o atmosfera urbana aparte.

Structura de culoare roz realizata pentru Festivalul Londonez de Arhitectura, este o varianta imbunatatita a unui proiect mai vechi al celor de la OR constand intr-o structura de acoperis, alcatuita dintr-o singura suprafata de panouri solare. Structura OR2 este translucida daca sta la umbra iar in momentul in care apare soarele, se coloreaza instant.















Conform declaratiilor echipei de designerii, structurile OR si OR2 sunt primele care folosesc tehnologia fotovoltaica-reactiva pentru realizarea unor elemente arhitecturale. Acestia spuneau ca „frumusetea elementelor OR2 consta in interactiunea permanenta cu elementele, in fiecare moment al zilei imaginea acestei structuri este unica."



Mai multe informatii gasiti pe www.inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa