Inapoi

Agentia pentru Protectia Mediului din Statele Unite va reconstrui casele indienilor Navajo

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
arhitect

Guvernul Federal al Statelor unite ale Americii va investi aproximativ 3 milioane de dolari pe an pentru demolarea si reconstruirea caselor populatiei indienilor Navajo, case ale caror structuri au fost contaminate cu uraniu de la expolatarile miniere folosite in perioada Razboiului Rece.

Agentia pentru Protectia Mediului impreuna cu reprezentantii populatiei Navajo se concentreaza pe identificarea locuintelor, adaposturilor si a altor cladiri publice care se afla in aria de influenta a unei foste mine sau a unui depozit de steril, incadrandu-se intr-o raza de 1000-1500m. Planul este de a renova aproximativ 500 de cladiri in maxim cinci ani de zile si de a le reface pe cele care sunt contaminate peste nivelul de siguranta.

Lillie Lane purtator de cuvant pentru "Agentia pentru Protectia Mediului a Populatiei Navajo" a declarat urmatoarele: "aceste familii, datorita resurselor pe care le au la dispozitie, nu vor reusi sa-si cladeasca alte locuinte noi. Nu stim exact in ce masura radiatiile acumulate in structurile acestor imobile au influentat sanatatea familiilor, dar ceea ce conteaza este ca la finele acestui proiect, acestia vor trai in case sigure."

Intre anii 1940 si 1980 milioane de tone de zacamant de uraniu au fost extrase din minele aflate pe teritoriul Rezervatiei ce se intinde din Arizona, in New Mexico si Utah, pe aproximativ 27 000 de mile patrate. Multi dintre membrii populatiei Navajo si-au construit casele cu blocuri de piatra continand minereu de uraniu sau cu ramasite de la exploatarile miniere, fara sa fie constienti de pericolul la care se expun.

Agentia pentru Protectia Mediului din Statele Unite estimeaza ca demolarea unei structuri, indepartarea reziduurillor radioactive si reconstruirea acesteia vor costa in jurul a 250 000 de dolari fiecare. Proprietarii ale caror case sunt contaminate nu vor trebui sa plateasca contravaloarea lucrarilor de reconstructie.

Acest proiect se deruleaza pe cinci ani, termenul de finalizare fiind in 2012 si a fost demarat de o serie de agentii federale preocupate de cazurile de contaminare cu uraniu si in special efectele produse de acesta membrilor populatiei Navajo. Multi dintre acesti membri au lucrat in mine si ca urmare a radiatiilor la care au fost expusi au murit datorita diferitelor forme de cancer, din cauza bolilor de plamani sau de rinichi.

Pana in acest moment Agentia pentru Protectia Mediului a evaluat 117 structuri care prezentau semne de contaminare cu uraniu, dintre care 27 au fost demolate si 13 au fost reconstruite, proprietarii celorlalte imobile demolate primind recompense financiare.
Mai multe informatii gasiti pe www.architectmagazine.com

 

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa