Inapoi

Centrul de conferinte David L. Lawrence a gazduit discutiile mondiale pe tema economiei

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
david_l_lawrence

Centrul de Conferinte David L. Lawrence (DLLCC) proiectat de catre Rafael Vinoly in orasul Pittsburgh s-a aflat incentrul atentiei in zilele de 24-25 septembrie pentru ca a gazduit Summit-ul G-20 pe tema finantelor.

Finalizat in 2003, Centrul a fost primul si cel mai mare din aceasta categorie care a primit un Certificat LEED Gold pentru eficienta energetica si respectarea principiilor dezvoltarii durabile. La o suprafata de 1.45milioane mp arhitectura centrului a fost inspirata din podurile suspendate apartinand mostenirii istorice a orasului si care traverseaza raul Allegheny in vecinatatea site-ului. Aceasta unica structura pe cabluri a permis iluminatul natural al spatiilor si un plan liber de stalpi de sprijin concretizati in 250 000mp de spatii de expozitie.

 

Considerand eficienta energetica un principiu important in cadrul proiectului, situl ales pentru realizarea cladirii a fost un "brownfield", teren cu o cladire dezafectata si lasata in paragina. Aceasta alegere i-a ajutat prin faptul ca nu a fost necesara consumarea de fonduri pentru realizarea infrastructurii folosind traseele existente de metrou usor, transport pe apa si autobuz. Aproximativ 10% din materialele folosite la realizarea Centrului sunt reciclate si peste 95% din deseurlle rezultate in urma daramarii vechii cladiri au fost macinate si folosite ca umplutura, in timp ce 50% din noile materiale au fost produse pe o raza de 800km in jurul orasului Pittsburgh.

 

O statie de epurare prevazuta in locatie recicleaza apa de la lavoare, fantani si grupurile sanitare. Amenajarea exterioara a fost facuta astfel incat sa integreze plante locale, specifice sud vestului statului Pensylvania, eliminandu-se astfel necesitatea irigarii acestora. O sursa de apa aflata la 15m sub cladirea Centrului asigura acestuia necesarul pentru turnurile de racire, protejand astfel rezerva de apa a orasului.

 

Lumina naturala este prezenta in cladire din abundenta, contrar asteptarilor pentru tipologia functionala in care se incadreaza, ajungandu-se pana la 75% din suprafata acesteia sa fie iluminiata natural. Centrul a fost proiectat cu un sistem de ventilare natural, forma si profilul acoperisului ajutand la acest proces, prin antrenarea aerului rece din zona raului Allegheny.

 

Mai multe informatii gasiti pe www.worldarchitecturenews.com

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa