Inapoi

Comunicat al Fundatiei "DR. IUGA de SALISTE"

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
cuvant_deschidere_marius_filipascu

Scoala "Dr. Iuga de Saliste", prima scoala de meserii din Romania cu clase de montatori de pardoseli, bazata pe sistemul de educatie dual

Sistemul de invatamint dual nu este cunoscut in Romania desi, in fapt, a fost folosit multi ani, ucenicia fiind o forma de pregatire profesionala uzitata (si eficace!). Ceremonia de deschidere a Scolii de Meserii "Dr. Iuga de Saliste", bazata pe acest sistem de educatie, care a avut loc in data de 9 septembrie 2009 si a fost gazduita de Colegiul Tehnic de Constructii si Arhitectura "Christian Kertsch" din Brasov a trezit mult interes in mass media, jurnalistii fiind interesati in special de modul in care se vor desfasura cursurile. Sistemul de invatamant dual presupune ca elevii scolii sa fie ucenici trimisi de firmele la care sunt angajati, urmand ca acestia sa fie pregatiti timp de 11 saptamani, in fiecare an scolar, in rest lucrand in firmele angajatoare. Perioada de pregatire va fi de trei ani, iar diplomele pe care le vor primi absolventii la finalul cursurilor teoretice si practice vor fi recunoscute de catre autoritatile romane si vor avea aplicata si Apostila de la Haga (care probeaza valabilitatea in Uniunea Europeana). In timpul fiecarei saptamani de scoala, timp de opt ore se va face pregatire teoretica profesionala, timp de noua ore, pregatire practica profesionala, iar alte noua ore, pregatire teoretica auxiliara - notiuni de limba romana si conversatie, notiuni de etica si stiinte sociale, legislatia muncii. Ucenicii vor fi instruiti de catre sase cadre didactice, trei pentru pregatirea teoretica, trei pentru cea practica. "La incheierea perioadei de pregatire de trei ani, absolventul Scolii de Meserii "Dr. Iuga de Saliste" este deja muncitor calificat, apt sa monteze cele mai dificile pardoseli. In sprijinul ideii ca Scoala va functiona exact asa cum ne asteptam sta si faptul ca va fi monitorizata de catre Asociatia Europeana pentru Promovarea Educatiei Profesionale a Montatorilor de Parchet si Pardoseli (EUFA P+F), de catre Scoala de Meserii din Neustadt an der Aisch si de catre Camera Meseriasilor a Franconiei de Mijloc, Nurnberg, ultimele doua institutii din Germania desemnand periodic si examinatori pentru evaluarea stadiilor intermediare de pregatire a ucenicilor, dar si a cadrelor didactice", declara vicepresedintele Fundatiei "Dr. Iuga de Saliste", Marius Filipascu. 

Doamna director al Colegiului Tehnic de Constructii si Arhitectura "Christian Kertsch" din Brasov, Ildiko Brasoveanu, s-a aratat incantata de posibilitatile de colaborare cu Scoala si Fundatia "Dr. Iuga de Saliste", iar participantii la ceremonia de deschidere a Scolii, printre care peste 10 reprezentanti ai unor institutii, asociatii si firme din Italia, Germania, Austria, Cehia si Polonia s-au declarat placut impresionati de stadiul amenajarii spatiului dedicat pregatirii profesionale a montatorilor de pardoseli, spatiu pe care Fundatia "Dr. Iuga de Saliste" il amenajeaza ca sponsorizare pentru Colegiul Tehnic de Constructii si Arhitectura"Christian Kertsch". In spatiul respectiv vor fi pregatiti, dupa incheierea parteneriatului cu Colegiul, ucenicii Scolii "Dr. Iuga de Saliste", precum si elevi ai Colegiului. Spatiul include o sala de pregatire teoretica si una de pregatire practica, aceasta din urma fiind dotata cu sase fierastraie circulare de taiere profesionala, utilizate de parchetari pentru realizarea de modele de pardoseli de parchet design, realizabile in orice fel de modele. Spatiul mai este dotat cu un birou, o sala de documentare si informare, aceasta din urma dispunand de o biblioteca de documentatii si de tehnica de calcul. Fundatia "Dr. Iuga de Saliste" a beneficiat de sponsorizari in materiale didactice si utilaje din partea a doi importanti producatori de PVC, linoleum si mocheta din Germania, respectiv Franta, a unui producator important de mocheta din Germania, a trei producatori, respectiv comercianti de unelte si utilaje din Germania, a doi producatori cunoscuti de parchet din Germania si a unuia din Finlanda, precum si a unui producator de mortare predozate si insacuite din Italia, prezent si in Romania. Scoala de meserii a mai primit sprijin si din partea unei cunoscute firme de comert din Italia, prezenta si in Romania. "Fundatia le multumeste tuturor sponsorilor pe aceasta cale. Din pacate, producatorii romani din domeniu inca nu s-au aratat interesati sa sprijine Scoala de Meserii "Dr. Iuga de Saliste" si sper ca acest lucru nu inseamna dezinteres din partea lor pentru modul in care sunt puse in opera produsele lor", afirma vicepresedintele Fundatiei, Marius Filipascu.

"De un real interes" - asa au fost catalogate de catre specialisti manifestarile conexe ceremoniei de deschidere a Scolii de Meserii "Dr. Iuga de Saliste"

In ziua imediat urmatoare ceremoniei de deschidere a Scolii, Fundatia "Dr. Iuga de Saliste" a organizat, in colaborare cu Facultatea de Industria Lemnului din cadrul Universitatii Transilvania, prima editie a simpozionului international "Pardoseli - materiale, tehnologii si pregatire profesionala". Au fost prezenti peste 30 de participanti, un numar multumitor pentru prima editie si implicit, pentru faptul ca cei avizati s-au aratat circumspecti. "Consideram ca dupa ce lucrarile simpozionului, in formula lor tiparita, vor ajunge in miinile specialistilor, acestia vor fi bucurosi sa participe la editiile urmatoare, atat in calitate de lectori, cit si de auditori. Domnul prof. univ. dr. ing. Ivan Cismaru, de la Facultatea de Industria Lemnului, a confirmat faptul ca va colabora in continuare cu Fundatia pentru organizarea celei de-a doua editii a simpozionului, din 2010", declara Marius Filipascu. De un vadit interes s-au bucurat in special lucrarile referitoare la sistemul de educatie dual, uzitat in Germania, lucrari prezentate de Heinz Brehm, presedinte al Asociatiei Europene pentru Promovarea Educatiei Profesionale a Montatorilor de Parchet si a Montatorilor de Pardoseli, si de German Kirsthbaum si Josef Heller, ultimii doi, profesori la Scoala de Meserii Neustadt an der Aisch. Auditoriul a fost foarte interesat si de lucrarea referitoare la rolul camerelor de meserii in procesul de pregatire a meseriasilor, lucrare prezentata de Cordula Ripp, reprezentant al Camerei Meseriasilor Franconiei de Mijloc Nürnberg, Germania.
In zilele de 10 si 11 septembrie, Fundatia "Dr. Iuga de Saliste" a organizat, in colaborare cu Colegiul Tehnic de Constructii si Arhitectura „Christian Kertsch", trei mese rotunde care s-au dorit a fi un schimb de experienta intre profesori romani si profesori germani in ceea ce priveste sistemul de educatie al muncitorilor, in cadrul procesului global de integrare in Uniunea Europeana. Dezbaterile au trezit interesul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, reprezentat de directorul Valentin Popescu si de inspectorul scolar de specialitate Molnar Csaba de la Inspectoratul Scolar Brasov. In cadrul acestora s-au discutat si lamurit multe aspecte referitoare la sistemul de educatie dual, precum si la programa scolara, respectiv la pregatirea profesionala care urmeaza sa se predea la Scoala "Dr. Iuga de Saliste". S-a stabilit ca, in prima saptamina a lui noiembrie, trei cadre didactice care urmeaza sa raspunda de pregatirea practica a ucenicilor in cadrul Scolii de Meserii "Dr. Iuga de Saliste" vor participa la un schimb de experienta la Scoala de Meserii Neustadt an der Aisch, profesorii de acolo, German Kirsthbaum si Josef Heller, fiind incantati sa fie gazdele si instructorii romanilor. 
In acelasi interval, 10 - 11 septembrie, au avut loc, la Colegiul Tehnic de Constructii si Arhitectura „Christian Kertsch, si seminarii cu teme specializate - "Avantajele parchetului in doua benzi", "Pardoselile din lemn pentru sport - performante si protejarea sanatatii", Linoleumul, o alternativa a pardoselilor din lemn", "Profilele din aluminiu: materiale importante, nu simple accesorii", "Slefuirea pardoselilor din lemn, intre inginerie si arta", sustinute de reprezentanti ai unor firme germane de prestigiu. La aceste manifestari organizate de Fundatie au participat reprezentanti ai peste 40 de firme de montaj pardoseli din: Curtici, Timisoara, Bucuresti, Constanta, Brasov, Ploiesti, Tg. Mures, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Suceava, Petrosani, Deva, Orastie, Sibiu, Oradea, interesati de formarea profesionala continua si de noutatile din domeniu. 
Serios implicata, Fundatia "Dr. Iuga de Saliste" continua sa sustina activ procesul de informare si pregatire tehnica a specialistilor din domeniu, de la omul de stiinta si dascal, la meserias si, in final, la ucenic.

Marius Filipascu,
Vicepresedinte al Fundatiei "Dr. Iuga de Saliste"
dr.iugadesaliste@gmail.com
nr. tel: 0730.091.142