Inapoi

O veche biserica a fost transformata intr-o librarie moderna

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
biserica_biblioteca2

Autor: Diane Pham

 

Indiferent daca sunteti credinciosi sau nu, aceasta biserica Dominicana va va aduce cu siguranta iluminarea pe care o cautati. Dupa luni de lucrari de restaurare aceasta constructie original realizata in 1294 si-a deschis portile marelui public sub infatisarea unei moderne librarii in inima orasului Maastricht. Un exemplu extraordinar de reconversie, cladirea Selexyz Dominicanen raspandeste arhitectura de calitate cu iz istoric, avand rafturile pline de carti "coapte" de atat informatie.

Datand de la inceputul sec. al XIII-lea, structura apartine unei biserici Dominicane ai carei enoriasi au parasit orasul in urma invaziei din 1794 a lui Napoleon. De atunci spatiul a fost folosit rar ca si parohie, dupa care a fost depozit si arhiva, apoi un mare spatiu de parcare a bicicletelor si in cele din urma a devenit librarie.

 

 

 

 

Reconversia a fost realizata de catre firma Merkx + Girod, care au prevazut pentru carti un sistem autoportant de rafturi si pasarele din otel vopsit in negru si care se inalta pe mai multe nivele, spre boltile de piatra. Cele mai inalte niveluri sunt accesibile fie cu ajutorul liftului sau a scarilor, integrate cu gust in cadrul aceleiasi structuri. Privelistea pe care o are vizitatorul de la ultimul nivel de rafturi, catre nava centrala a bisericii este extraordinara.

In zona din spate a spatiului interior vizitatorii si clientii pot sa admire frescele din sec. al XIV-lea proaspat renovate sau sa se bucure de o ceasca de cafea sau ceai in spatiul din fostul cor. Cu putin simt al umorului libraria a realizat un spatiu in care oamenii sa poata citi presa si revistele, iar masa pe care sunt acestea rasfirate are forma unei cruci. Pana acum designul interior al acestei librarii a primit premiul Lensvelt de Architect Interior Prize si in 2009, cei de la The Guardian au numit-o "cea mai buna librarie din lume".

Libraria Selexyz Dominicanen apartine lantului renumit Selexyz, care comercializeaza o gama variata de carti din toate genurile si temele, chiar si o impresionanta colectie de carti in limba engleza. Pe masura ce din ce in ce mai multe biserici sunt abandonate datorita redundantei, poate ca a venit momentul pentru cineva precum Barnes & Noble sa intervina.

 

 

 

 

 

Mai multe informatii gasiti pe www.inhabitat.com

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa