Inapoi

Parc la inaltime, un habitat pentru pasari

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
greenroof5

Firma de arhitectura BAM (Ballistic Architecture Machine) propune in Manhattan, New York, primul acoperis in terasa in intregime dedicat dezvoltarii unui habitat pentru pasari - Biornis Aesthetope. Acesta reprezinta o zona de popas pentru pasarile migratoare care zboara in lungul coastei Atlanticului.

 

Structura tesuta si "sculptata" astfel incat sa aduca cu un copac pe o pajiste, transforma radical cei 70 000 de metri patrati ai acoperisului in terasa, presarati cu guri de ventilare si ghene, intr-un parc dedicat numai pasarilor si insectelor.

Terasa pe care se va realiza acest proiect este a unei cladiri cu 12 niveluri si cu functiune mixta. Ancorarea noii terase se va face folosind structura existenta. O suprafata impetita, care se onduleaza pe terasa existenta, va fi umpluta cu 85% pamant, mini rezervoare de apa, pietris, foi de metal si plastic perforate. 

 

 

Distribuirea acestui amestec se va face in concordanta cu specificatiile inginerilor structuristi astfel incat sa nu pericliteze integritatea structurii, fara a se neglija latura functionala a realizarii unui habitat propice popasului si refacerii
pasarilor. 



Urmand indicatiile specialistilor ornitologi de la universitatile Hrvard si Cornell, echipa de arhitecti de la BAM a putut identifica cerintele spatiale si nutritionale obligatorii pentru realizarea biotopului de lunca propice pasarilor. Specialistii ornitologi au identificat un grup tinta de specii dintre pasarile migratoare care zboara in lungul coastei atlanticului. Copacul propus in proiect prin complexitatea structurii, ofera atat adapost cat si conditii optime pentru realizarea cuiburilor a 12 specii de pasari, incluzand pradatori diurni, pasari cantatoare si bufnite. In timp ce pajistea ofera vecinilor o oaza de "verde" in Manhattan, proiectul Biornis Aesthetope urmareste sa ofere un spatiu de odihna indelung cautat de catre pasari.

Tot acest habitat va fi urmarit cu ajutorul camerelor de supraveghere montate in copac si pe pajiste pentru a tine o evidenta a activitatii speciilor de pasari pentru care a fost creat.

 


 


 

 

Mai multe informatii gasiti pe www.worldarchitecturenews.com

 

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa