Inapoi

Trecut și prezent sub aceeași cupolă - Fakro

Publicat de FAKRO ROMANIA, la
Unicitate, personalitate, finisaje deosebite, functionalitate și inovatie, toate acestea într-un singur proiect arhitectural inedit, ce a avut ca scop păstrarea caracterului istoric al Vilei Neumann din Polonia.
Untitled-1

Identitate și istorie

Situată în Gliwice, Polonia, Vila Neumann a fost construită în anul 1926 de către Artur Neumann, moștenitorul uneia dintre cele mai importante tipografii din Polonia. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a aparținut Universității Tehnice din Silezia, în anii următori urmând să devină grădiniță, apoi sediul Casei de Cooperare Polono-Germană.

 

În anul 2010 clădirea a fost cumpărată de compania de apă și canalizare locală, care și-a dorit să realizeze o modernizare amănunțită a clădirii și să îi redea farmecul trecutului fără să piardă din prospețimea prezentului.

Practic și elegant

Reședința istorică din Gliwice este structurată pe două etaje, subsol și o mansardă extinsă. Vechea scară din interior care ducea până acum doar până la primul nivel, a fost extinsă până la ultimul etaj și renovată aproape în întregime din sticlă. Mansarda a fost transformată într-o sală de conferințe complet funcțională, inundată cu lumină naturală de ferestrele Fakro.

Culoarea albă aleasă pentru interior și exterior evidențiază elementele stilistice care îi oferă un caracter unic acestei clădirii.

După finalizarea renovării, arhitecții au ales să păstreze ușa și balustrada de la intrare (cu inițialele primului proprietar) și șemineul.

Viziune

Ferestrele de mansardă Fakro folosite pentru realizarea acestui proiect, au fost efectuate în întregime la comandă, cu profile de culoare albă care se potrivesc perfect cu acoperișul.

Pentru a garanta un nivel ridicat de siguranță, arhitectul a optat pentru alegerea a patru ferestre pentru evacuarea fumului.

Pe lângă funcționalitatea lor, produsele Fakro au ajutat la realizarea unui design extraordinar, menit să păstreze aerul istoric al cladirii și, de asemenea, să o transpună în vremurile noastre.