Inapoi

Un fost zidar devenit arhitect autodidact uimește lumea cu clădirile lui fantastice

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la
Sus pe stanci, la 4.000 de metri deasupra nivelului marii, se afla El Alto, al doilea oras ca marime din Bolivia. Altitudinea, una dintre cele mai ridicate la care putem gasi asezari urbane, nu este singurul motiv pentru care muschiul frontal ridica sprancenele trecatorului spre crestet, iar gura i se rotunjeste a mirare.
Instagram

Zilele astea, este mai ales arhitectura cea care trezeste surpriza.

O multime de cladiri caleidoscopice viu colorate care amintesc de robotii din Transformers sparg monotonia arhitecturala a orasului, vorbind despre prosperitatea in plin avant a populatiei indigene majoritare. Sunt asa-numitele "cholet", nume rezultat din combinatia termenilor "chalet", un tip de constructie specific regiunii alpine, si "cholo", apelativ folosit altadata cu sens peiorativ, dar purtat astazi cu mandrie de noua clasa de mijloc din El Alto.


Arhitectul bolivian autodidact Freddy Mamani, promotorul stilului, prefera sa-l numeasca "noua arhitectura andina", un act exuberant al autoexprimarii comunitatilor indigene ale Boliviei indelung marginalizate. In creatiile sale, reinterpreteaza intr-o maniera futurista motive traditionale din cultura populatiei indigene aymara, din care face parte. Salul colorat aguayo"crucea incasa" chakana, ruinele Tiwanaku si ceramica ii servesc drept inspiratie, alaturi de filmele hollywoodiene stiintifico-fantastice. Fuziunea rezultata arata aspiratiile globale ale locuitorilor din El Alto, care isi datoreaza bunastarea activitatilor miniere, comertului international, afacerilor si industriei. 

 

De la zidar la promotorul unui nou stil arhitectural 

 

In urma cu 20 de ani, Freddy Mamani, care are acum 47 de ani, a inceput sa lucreze ca ajutor de zidar. Ambitia l-a impins sa se inscrie la Facultatea Tehnologica de Constructii Civile din cadrul Universidad Mayor de San Andrés, iar ulterior a obtinut o diploma in inginerie civila de la Universidade da Beira Interior - chiar daca familia sa l-a sfatuit sa renunte la ceea ce considerata o cariera pentru cei bogati.

 

Mai tarziu, o noua societate aymara proaspat imbogatita, fostii tarani sositi in El Alto de-a lungul ultimelor decenii din La Paz, Oruro si Potosí, a gasit in Mamani un reprezentat care sa o ajute sa-si dezvolte o identitate arhitecturala proprie.

 

Prima lucrare a fost pentru un importator de telefoane mobile care voia sa construiasca ceva pe terenul de 300 de metri patrati pe care il detinea. Mamani i-a sugerat o “cladire eleganta, cu forme andine, colorata, cu o sala mare pentru evenimente, ceva ce nu existase pana atunci in oras”.

 

Astazi, 70 de structuri de tip "cholet" poarta semnatura lui Mamani in El Alto, care se ocupa de toate aspectele proiectului, deopotriva in calitate de arhitect, de inginer si de designer. De la schite la inaugurare, procesul constructiei unei astfel de cladiri se intinde pe trei, patru ani. Dincolo de exteriorul indraznet, ostentatia este dusa la un nou nivel in incaperile decorate cu oglinzi, cu sute de lumini, cu coloane si balustrade ornamentale

 

Toate cladirile au aceeasi structura: la parter gasim tot soiul de magazine, la al doilea nivel exista o sala de bal somptuoasa unde se tin nunti si petreceri, mai sus sunt apartamente de inchiriat, iar la ultimul nivel locuieste chiar proprietarul.

 

Catalogata de critici ca kitsch, "noua arhitectura andina" incepe sa aiba tot mai multa cautare, iar succesul proiectelor lui Mamani ii indeamna si pe alti arhitecti sa-i urmeze exemplul.


"Avem proiecte nu doar peste tot in tara, dar si in afara", spune Mamani, care anticipeaza ca, in viitor, cladirile lui vor aparea in locuri ca New York, Miami si California.

 

Surse: The Guardian, Archdaily, National Geographic

Twitter/@fedestol
Twitter/@laureanodebat
Twitter/@laureanodebat
Twitter/@TrayectoriasEnV
Twitter/@cincuentamas