Inapoi

Un grup de arhitecti germani aduc un element de modernitate intr-un sit istoric din China

Publicat de SPATIULCONSTRUIT, la

China continua sa investeasca in realizarea de institutii culturale. Una din cele mai recente realizari este Muzeul National de Arta din provincia Jiangsu, proiectat de firma germana KSP Jurgen Engel Architekten.

Situat pe un teren de 10 605mp in centrul cultural al orasului Nanjing si in imediata apropiere a Palatului Prezidential al capitalei provinciei, noul Muzeu de Arta Jiangsu cu cei 27 449mp este un nou element pe harta culturala a zonei de sud a Chinei. Muzeul a fost gandit sa ofere spatii pentru expozitii temporare si permanente care promoveaza arta traditionala chineza, punand in valoare bogatia culturala a orasului Nanjing, unul dintre cele mai vechi din sudul tarii. Considerabilele colectii sunt bine intretinute in spatii special concepute dupa ultimele cerinte tehnice in materie de conservare. Acest muzeu este pentru echipa de la KSP Jurgen Engel Architekten cel de al doilea proiect cultural important realizat in China, primul fiind Biblioteca Nationala Chineza din Beijing.



Proiectul muzeului tine cont in distribuirea elementelor volumetrice de sit si de vecinatatile cu care trebuie sa relationeze. Intrarea principala se deschide catre piata mare a orasului, denumita Piata Daxing Gong Shi Min. Cele doua structuri ale muzeului care sunt pozitionate sub un anumit unghi una fata de cealalta, continua directia celor doua bulevarde: Zhongshan (Revolutiei) si Changjiang (Culturii).



Cele doua cladiri in forma de "U" se unesc intr-o articulatie marcata printr-un acoperis de sticla. Zona de acces inalta de 17m, care se ingusteaza in dreptul celor doua accese principale leaga cele doua volume de piatra ale cladirii si indruma vizitatorii in interiorul muzeului. In volumetria nordica, o serie de spatii de expunere de diferite dimensiuni ofera conditiile ideale pentru prezentarea operelor de arta. Doua pasarele strabat articulatia acoperita in sticla pentru a face legatura dintre expozitii si aripa de sud a cladirii. Pe langa expozitii, cladirea are zone de birouri, sali de conferinta si de cursuri, o zona VIP si un amfitatru de 400 de locuri. Piatra de travertin folosita la placarea fatadei cat si ferestrele inguste nu tradeaza numarul de niveluri al cladirii, accentuand aspectul monolitic al muzeului. In acelasi timp alternarea placilor din travertin si a vitrajelor da un ritm intregii fatade. Structura luminatorului din acoperis a fost realizata in colaborare cu echipa de ingineri Breuninger din Stuttgart, Germania.

 









Mai multe informatii gasiti pe www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa