Inapoi

Zona Botoșani. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Publicat de GRUPUL RURAL OAR, la
Zona Botoșanilor, situată între Siret și Prut, a fost locuită din timpuri preistorice. Cu un caracter silvo-stepic, cu o climă deosebită față de restul Moldovei (veri secetoase, ierni lungi și aspre, vânturi puternice), cu o rețea hidrografică îmbogățită de o mulțime de iazuri, acest teritoriu a creat și a dezvoltat de-a lungul timpului elemente de cultură materială și spirituală ce au dus la închegarea unui profil etnografic distinct față de zonele învecinate. Ghidul de Arhitectură dedicat Botoșanilor, elaborat de Grupul de Lucru RURAL din cadrul Ordinului Arhitecților din România, identifică aici câteva subzone disticte din punct de vedere stilistic-arhitectural, inventariază elementele de specific local și formulează recomandări practice de armonizare a noilor gesturi de construire sau reconversie cu peisajul arhitectural tradițional.
ghid_botosani_site

Botoșaniul a fost și este, așa cum remarcă și autorii ghidului, un teritoriu al contrastelor. Are un potențial uman remarcabil (să nu uităm că Botoșanii ni l-au dat pe Mihai Eminescu, pe George Enescu, pe Nicolae Iorga, pe Grigore Antipa, pe Ștefan Luchian și pe mulți, mulți alții) și, în același timp, un potențial economic grevat de o infrastructură neconformă. Teritoriu preponderent agrar, structura sa economică s-a dezvoltat în principal în jurul ocupațiilor agricole sau conexe (cultivarea terenului, creșterea animalelor, pescuit, albinărit, procesarea produselor vegetale și animale). În anii comunismului, aici au fost inserate, prin politicile centrale, diverse ramuri economice. Neavând tradiție însă, și nici premise clare de dezvoltare, acestea nu au rezistat tranziției, ducând la un profil economic zonal destul de haotic. Cu toate acestea, în județ sunt reprezentate aproape toate ramurile industriale, realizându-se în mod sistematic o mare varietate de produse.

 

Meșteșugurile țărănești care s-au dezvoltat aici sunt modelate de condițiile naturale ale zonei. Astfel, datorită faptului că teritoriul este dominat de câmpie și dealuri, cu relativ puține păduri, nu se poate vorbi de existența unei preocupări constante și cu tradiție pentru prelucrarea lemnului. În schimb țesutul, olăritul, încondeiatul ouălor și cojocăritul sunt foarte bine reprezentate, fiind practicate încă și astăzi în zonă.

 

Din punctul de vedere al materialelor de construcție folosite, autorii ghidului remarcă faptul că, în toată Moldova, în trecut, s-a construit din materiale considerate astăzi ecologice: din pământ (ceamur) s-au construit case și anexe gospodărești, precum și construcții cu destinație socială (școală, cămin cultural, han), din lemn s-au construit mai ales lăcașuri de cult, iar din piatră s-au construit case și anexe gospodărești (mai rare și, de regulă, boierești) și, destul de frecvent, biserici. La casele de pământ (ceamur) se folosea construcția cu vălătuci, pe structură de furci și leațuri, prin baterea ceamurului în straturi succesive sau, mai nou, la început de secol XX, construcția cu chirpici. Cele mai vechi tipuri de acoperișuri erau cele vegetale, din paie de cereale, stuf, draniță (șiță, șindrilă) și există sate unde acestea încă mai rezistă timpului.

 

Peisajul geografic al zonei a modelat atât peisajul economic și cultural, cât și modul de viață al oamenilor, generând diversificarea structurală a așezărilor și a locuirii. Astfel, după cum notează autorii ghidului, "în zona etnografică Botoșani existau mai multe tipuri de sate, în funcție de mediul geografic, climă, ocupații, viață economică etc. Fiind vorba de regiune de câmpie și dealuri, cu caracter agricol dominant, marea majoritate a satelor erau de tip adunat, în special în câmpiile Jijiei și Bașeului.


Satul adunat are gospodăriile mult mai apropiate și ne înfățișează aglomerație compactă și bine delimitată de gospodării. Planul unui asemenea sat cuprindea o rețea de ulițe întortocheate, fără nici o ordine; rareori, din planul acesta se desprindea o axă principală sau un sistem, cu țesut aglomerat în zona de vatră a satului, și cu țesut cu loturi de dimensiuni mai mari înspre zonele de margine. În câmpie, limitarea s-a datorat opreliștii impuse de proprietarii moșiilor (boieri, mănăstiri), care au tins să își păstreze cât mai multe terenuri pentru agricultură. Cu toate condițiile restrictive, satul de tip adunat se caracterizează prin dispoziția neregulată a gospodăriilor, uliți sinuoase, curți și grădini destul de spațioase.


Al doilea tip de sat, întâlnit în măsură mult mai redusă decât primul, este satul răsfirat. Şi acest tip de sat este caracteristic zonelor cu ocupații mixte. Planul unui astfel de sat ne înfățișează o rețea de ulițe lungi, cu traseu neregulat. Casele sunt așezate mai întotdeauna la drum, formând grupuri ca niște cătune, pe alocuri depărtate unele de altele.

Ca structură, aceste sate sunt formate din case rare, situate în apropierea drumurilor, uneori izolate în mijlocul proprietății. În centru, casele erau mai dese și mai ordonate de-a lungul ulițelor. Pământul care aparține fiecărei gospodării este de obicei divizat, o parte se găsește în jurul casei (vatra satului), iar cea mai mare parte rămâne în exteriorul satului."

 

În continuare, autorii ghidului studiază în detaliu specificul limbajului arhitectural al zonei și trec în revistă atât amplasarea pe lot și sistemele constructive utilizate, cât și tipologiile de acoperișuri utilizate, particularitățile fundațiilor, ale pereților, ale fațadelor, gardurile, porțile și anexele gospodărești, amenajările exterioare și spațiile publice. Pentru fiecare dintre aceste elemente, ghidul oferă exemplificări și formulează recomandări elocvente, de tipul așa da / așa nu, pentru încadrarea în specificul local a noilor construcții sau a intervențiilor pe construcțiile existente.

 

 

Ghidul se aplică în toate satele de pe teritorul administrativ al următoarelor localități:

- Subzona de influență a Siretului (jud. Botoșani): comunele Mihăileni, Dersca, Lozna, Cândești, Vârful  Câmpului;

- Subzona de influență Fălticeni (jud. Botoșani): comunele Vlădeni, Corni, Tudora, Vorona;

- Subzona Nord Dorohoi - Darabani (sub influența Bucovinei de Nord – a Cernăuțiului): comunele Pomârla, Hilișeu –  Horia, Şendriceni, Văculești, Brăești, Dimăcheni, Corlățeni,  Broscăuți, Ibănești, Cristinești,  Suharău, Hudești, Concești, Mileanca, Păltiniș, Viișoara, Rădăuți Prut și  municipiile Dorohoi și Darabani;

- Subzona Botoșani - Săveni: comunele Leorda, Mihai Eminescu, Curtești, Roma, Bălușeni,  Nicșeni, Răchiți, Stăuceni, Blândești, Vorniceni, Ungureni, Unțeni, Gorbănești, Trușești, Dângeni, Vlasinești, Ştiubeni, Drăgușeni, Avrămeni, Hănești, Mihălășeni, Dobârceni, Durnești și municipiile Botoșani și Săveni;

- Subzona de influență Hârlău - Iași: comunele Cristești, Coșula, Frumușica, Copălău, Flămânzi, Prăjeni, Sulița, Lunca, Albești, Todireni, Hlipiceni, Răuseni;

- Subzona Ştefănești (Lunca Prutului): comunele Cotușca, Mitoc, Manoleasa, Ripiceni, Ştefănești, Românești, Santa Mare, Călărași.

 

 

Colectiv de elaborare:
Coordonator: c. arh. Marcel Chiriac

Echipă: arh. Dana Ghica, c. arh. Marcel Chiriac, c. arh. Mihai Mihailescu, arh. Ionuț Frăsineanu, Grupul Rural OAR

Tehnoredactare și corectură text : arh. Dana Ghica, c. arh. Marcel Chiriac, arh. Ionuț Frăsineanu

 

 

 

Consultați mai jos integral Ghidul de Arhitectură pentru zona Botoșani


descarcă fișier